Bunicuța Elena: Casa Share numărul 10
Dacă au norocul să apuce 85 de ani, bătrânii se retrag din activitățile gospodărești, au mai multă grijă de ei, citesc cărți de rugăciuni, se uită mai mult la televizor, sunt îngrijiți de copiii lor, vizitați de nepoți și mângâiați de prezența unei familii pentru care au muncit o viață.
Dar ce te faci când apuci 85 de ani și nu ai nepoți? Nici copii? Nici familie, de niciun fel? Ești singură, te descurci cum poți și zilele se scurg în tăcere, fără voci și suflete calde de rude. Nu-i pasă nimănui dacă ai mâncat vreun pic, dacă te doare ceva, dacă ai lemne să treci iarna sau dacă râzi sau plângi. Și ce te faci dacă peste nenorocirile astea mai vine una, și mai mare? Îți arde casa… Și nu-ți rămâne decât să te muți în poiată, cu cele zece găini.
Deși sună a scenariu de film horror, este viața reală a unei bătrâne din satul Borșa, comuna Vlădeni. Ajutorul pe care l-a cerut vecinilor și autorităților din sat atunci când i-a luat totul foc nu s-a materializat niciodată, așa că nu a mai avut altceva de făcut decât să-și aștepte singură sfârșitul, care nu avea cum să fie prea departe.
Zilele ei treceau la fel, cu sufletul greu și atașată de singurele viețuitoare care îi animau viața, găinușele. Se trezea în fiecare dimineață și își îngrijea cei patru “băieți“ și cele șase “fete”, desfăcându-le conștiincioasă porumb.
Dar Bogdan Tănasă a aflat de cazul ei, iar când a vizitat-o, a rămas impresionat de stoicismul cu care își ducea lupta. Resemnată și senină, l-a primit cu bucurie, ca pe un nepot drag pe care nu l-a avut niciodată. I-a povestit despre cum nu s-a căsătorit, deși și-ar fi dorit să aibă copii mai mult decât orice pe lume. Și din această dorință neîmplinită, a început să ajute vecinii, care îi aduceau copiii să-i țină atunci când ei aveau treburi. Îi ține minte pe fiecare în parte, și care erau cuminți și care făceau năzdrăvănii, și ce s-au făcut când au crescut. Dar ce păcat că ei nu-și mai aduc aminte de ea…
Hotărât să îi aline durerea și să îi ofere o bătrânețe mai frumoasă și mai demnă, Bogdan a decis să-i construiască o nouă casă, care va fi Casa Share cu numărul 10. Bunicuța i-a donat cei 300 de metri de teren, iar după moartea ei, casa va deveni locaș salvator pentru alte cazuri de bătrâni necăjiți. De asemenea, a fost de acord să primească în noua ei casă o mamă cu copiii ei, alungați de acasă de tatăl violent și alcoolic.
Acum, dimineața se trezește bucuroasă și entuziasmată, întâmpinându-i pe oamenii care vin la treabă cu zâmbete și mulțumiri, încă nevenindu-i să creadă că rugăciunile i-au fost ascultate.
Recent Comments