|
Despre un om ca oricare altul
Bogdan a ajutat dintotdeauna.Casa lui părintească era vizavi de Casa de Copii din Popricani. Așa că fost impresionat de mic de copiii care nu aveau părinți, deci nici un start corect în viață. Pe unii și i-a făcut prieteni pe care-i are apropiați și-n ziua de azi, cum e Gabriel de la CASA SHARE 3. Moartea mamei sale pe când Bogdan avea doar 14 ani și educația severă primită de la tatăl său, l-au făcut să înțeleagă și mai mult nevoia de afecțiune a copiilor de peste drum. După Revoluție, când au început să vină ajutoare din străinătate pentru Casa de Copii, Bogdan s-a oferit să fie traducătorul unui grup de englezi. Nu știa foarte bine limba la vremea aceea, dar chiar și așa, știa mai mult decât angajații instituției. Fiind intermediar în mai toate actele caritabile, l-a mișcat pentru totdeauna fericirea adusă celor mici, dar și mai mult bucuria și satisfacția interioară a celor care puteau și alegeau să aducă lumină și speranță. Peste ani a putut cu adevărat să priceapă ce anume îi determina pe englezi să continue să vină în Popricani. Dar odată cu dizolvarea Casei de Copii, în 1992, a văzut încercările zadarnice ale adolescenților buimaci, maturizați peste noapte, de a-și găsi un rost. Fără sprijin real din partea autorităților, fără un petec de pământ (pe care l-ar fi putut primi de la primăria latifundiară regentă peste nouă sate) pentru a-și putea construi o casă și începe o viață. După moartea tatălui său, a stabilit cu sora sa ca pământul și casa să îi revină chiar unui băiat de la casa de copii care nu avea unde să se ducă. Crescând, fiecare realizare a însemnat și un mijloc de ajutor pentru ceilalți. A deschis în Popricani o fabrică cu fonduri europene unde și-a angajat prieteni din copilărie și alți oameni nevoiași. Are o familia minunată pe care o iubește și o respectă enorm. Locuiesc în același apartament și au aceeași mașină de 8 ani, deși au avut mijloacele necesare să le schimbe. Dar pe el nu asta îl face fericit. CASA SHARE i-a deschis orizonturile, acum nu își imaginează viața fără șansa de a ajuta. Ceea ce îl caracterizează este ambiția și pragmatismul, pentru că nu doar visează, ci și luptă pentru o lume mai bună, fiind conștient de toate piedicile pe care nepăsarea, răutatea și chiar invidia i le-au adus în cale. Faptele lui bune vorbesc.
Prima casă construită și cum a ajuns să facă altele șapte într-un singur an.
CASA SHARE 1
(16 decembrie 2014 – 28 ianuarie 2015)
A aflat despre caz într-un ziar, un băiețel necăjit spunea că n-a avut și nici măcar n-a văzut vreodată o mașinuță. S-a uitat în living, la munții de jucării de care băiatul său Luca, atunci de 4 ani, se și săturase și a fost marcat de discrepanța teribilă dintre unele copilării. A pus toate jucăriile într-un sac și a decis pe loc să meargă să i le dăruiască familiei nevoiașe.
CASA SHARE a pornit din instinctul de a face ceva. Cumva, în acea după amiază, Bogdan Tănasă și-a spus că de data asta nu mai poate trece cu vederea. Așa că a pus mâna să facă. Dar odată ajuns acolo, în Broșteni, comuna Vlădeni, a văzut că familiei îi lipseau mult mai multe decât jucăriile. Erau șase copii părăsiți de mamă, pe care tatăl îi întreținea din greu cărând saci la moara din sat. Locuiau în condiții mizere, în doar două cămăruțe, casa era pe un șes inundat și nu aveau lemne suficiente ca să treacă iarna.Mereu cel ajutat va ajuta la rândul lui
Îngrozit, Bogdan Tănasă a folosit pagina personală de Facebook și și-a mobilizat prietenii, care au sărit în ajutor. Înafară de ajutorul propriu, persoanele distribuiau anunțul (dădeau share) ca să afle și să contribuie cât mai multe persoane. Așa i-au găsit și numele: Casa Share. În scurtă vreme, s-au adunat suficienți bani – 19.000 de euro – și voluntari, iar noua casă a fost construită într-o singură lună, cu toate cele de trebuință: sobă cu calorifere, apă curentă, baie în casă. Înafară de locuință, Bogdan s-a îngrijit ca viața copiilor să se schimbe cu adevărat. A cumpărat tatălui cal, căruță și animale în gospodările pentru a putea face bani mai ușor.
Înainte de a primi cheile, familiei i-a fost oferită o scurtă vacanță. Când au revenit, și-au văzut viețile schimbate. Dar ajutorul primit nu s-a oprit acolo. De atunci, Bogdan se îngrijește de situația școlară a copiilor, care este mult îmbunătățită și îi motivează cu vacanțe și alte surprize. Băieții cei mai mari, Todirel și Florinel, au participat la toate casele care s-au construit ulterior, pentru că mereu cel ajutat va ajuta la rândul lui.
Casa Share 2 – martie 2015
A doua casă construită a venit mai ușor, la imboldul celor din jur și a comunității Facebook. Îi rămăseseră materiale și a aflat de cazul familiei din Popricani, unde patru fetițe locuiau cu părinții într-o singură cămăruță, vântul le luase acoperișul și soba nu dovedea frigul care intra prin geamuri. Gemenele de nici un an erau mai mereu răcite, iar tatăl, venit din Târgoviște și necunoscând pe nimeni, se chinuia să le întrețină și să treacă iarna din salariul lui mic obținut pe un șantier din Iași. Mama, venită de la casa de copii, își dădea toată silința să le îngrijească bine și să le ducă la școală pe cele mari.
Bogdan alege mereu cazuri sociale unde părinții muncesc, dar n-au niciun ajutor și niciun sprijin în comunitate. Atunci când nu te poți baza nici măcar pe o bunică, să-ți țină fetele mari cât ești la spital cu cele mici, este foarte greu să mergi înainte.
„De-ar ajuta oamenii măcar sfertul sfertului sfert din cât ajută Bogdan!”
Tatălui nici nu i-a venit să creadă ca va fi cu adevărat ajutat până nu a văzut lemnele și celelalte materiale de construcții adunate în curte. În momentul acela i-a mulțumit lui Dumnezeu că i-a trimis un salvator pentru că nu mai avea nicio speranță să aibă grijă așa cum trebuie de fetele lui.
După ce au început lucrările, fetița cea mare, Andreea, mulțumea la finalul fiecărei zile lui Bogdan și celorlalți voluntari pentru că îi ajută. Au realizat într-o lună jumătate de muncă cea mai mare casă, cu cele mai bune condiții, cu apă curentă, căldură, baie și canalizare. Valoarea investiției a fost de 30.000 de euro. Bani donați de oameni care erau ținuți la curent cu toate fazele proiectului prin postări și poze zilnice pe Facebook.
Familiei i-a fost construită nu numai o casă, ci și un alt destin, unde copiii vor avea șanse mai mari la școală și în comunitate.
„Bogdan ne-a ajutat foarte mult cu fetele. Când gemenele erau bolnave, se interesa de analize, ne trimitea pe la doctori și am scos-o înainte. Încă le ajută, le aduce cadouri, fructe, alimente, le duce în excursii, fata cea mare merge sâmbata la înot. La vară o să mergem la mare. Nu avem cuvinte să-i mulțumim pentru câte face pentru noi. Să-l ajute Dumnezeu, să-l țină sănătos și să ajute și ceilalți măcar sfertul sfertului sfert din cât ajută Bogdan!”
CASA SHARE 3 (iulie 2015)
În timpul lucrărilor de la Casei Share 2, pentru că nimeni nu oferea adăpost familiei, vecinii Gabriel și Andreea i-au invitat în umila lor casă, care era în construcții, unde nu aveau decât o cameră locuibilă. Au preferat să doarmă pe jos, într-o altă camera neîncălzită, doar ca să fie fetițele bine.
Bogdan Tănasă a fost impresionat de gestul lor, deși ei înșiși aveau o situație foarte grea, fiind amândoi de la casa de copii. Au primit întâi o vacanță all inclusive, de la un alt sponsor CASA SHARE, Christian Tour. Nu mai avuseseră niciodată una, nicăieri. Au zburat cu avionul și au ajuns într-un paradis grecesc, cu soare, valuri și mâncare delicioasă la discreție. Când au revenit în Popricani, casa lor era gata. Cu 9000 de euro, Bogdan le-a terminat-o, îmbunătățind proiectul cu încălzire, apă curentă și baie.
“Să-l ajute Dumnezeu să poată ajuta pe cât își dorește!”
Și Gabriel și Andreea muncesc mult, fac navete lungi, dar sunt mulțumiți că sunt sănătoși și că au puterea să-și facă un rost, o familie. Deocamdată au un motănel pe care îl îngrijesc și-l țin în casă, dar își doresc în curând și un copil. I-au rămas îndatorați lui Bogdan, dar știu că el nu vrea decât ca ei să ajute pe alții la rândul lor, mai departe.
Gabriel este prieten vechi cu Bogdan, încă de când era la casa de copii. Și spune că de când îl știe, a ajutat întotdeauna. Își amintește că atunci când a fost internat timp de doi ani, cu tuberculoză, Bogdan îl vizita cu englezii și toți copiii din spital, nu doar el, primeau cadouri.
“De când mi-a fost construită CASA SHARE, am mai mulți prieteni. Noi, toți cei ajutați de Bogdan, am devenit ca o familie. Ne vizităm, ne ajutăm, așa cum ne-a învățat el. O să-i rămânem pe viață datori. Să-l ajute Dumnezeu să poată ajuta pe cât își dorește!”
CASA SHARE 4
(iulie – august 2015)
Despre tragedia din Miroslava a auzit de pe Facebook, când mai mulți prieteni i-au cerut să intervină. Deja îi era mai ușor să se organizeze, avea experiența celorlalte case, știa exact costurile și avea donatori constanți care îl susțineau. A aflat că unei familii nevoiașe, cu trei copii, i-a luat foc casa și nu avea cum să-și poată construi alta. Mama era femeie de serviciu la Carrefour, iar tatăl lucra în Germania, dar pentru alți români și câștiga foarte puțin.
Intermediarul faptelor bune
Când Bogdan a ajuns acolo și a văzut că familia dormea pe o plapumă în grajd, neavând niciun plan real să-și poată reface căminul, a cerut disperat ajutorul întregii comunități. S-au donat 18.000 de euro și s-a construit, în doar 28 de zile, o casă cu toate cele de trebuință: gaz, bucătărie, baie și căldură. Copiii au camerele lor, unde se concentrează cu totul altfel la învățătură, acum având rezultate foarte bune la școală.
Despre acest proiect, Bogdan declară că începuse să înțeleagă că este un intermediar al faptelor bune. Oamenii îi mulțumeau pentru implicare și că pot face ajuta prin dânsul, că pot schimba vieți donând. Faptul că îi ținea la curent pe pagina de Facebook a Casei Share cu toate facturile și demersurile îi dădea legitimitate. În continuare, la fiecare casă pe care o construiește, Bogdan se bazează și pe acești oameni de la început, care îl cunosc, au încredere în el și știu schimbările pe care le-au adus împreună în lume.
CASA SHARE 5
(iulie – august 2015)
Familia din Moinești, tot din comuna Popricani, era o familia numeroasă și săracă, dar demnă și muncitoare. Mama spune râzând că dacă ar fi nevoită să gătească doar doua kilograme de mâncare, nu s-ar pricepe. E nevoie de ceaune întregi ca să hrănești unsprezece guri. Tatăl lucra văcar în sat, iar cei opt copiii trăiau în doar două camere. Au și o fată cu dizabilități, Andreea, de 23 de ani, pe care Bogdan a dus-o prima dată la doctor.
Un Robin Hood care ajută comunitățile sărace
a să-și poată aduce fata cea mare acasă din Italia, cu cei trei nepoți, mama a început să lucreze singură la două camere, din chirpici, doar din mâinile ei. Făcea asta în rarele momente libere, când nu făcea de mâncare, nu spăla sau nu avea alte treburi gospodărești. A reușit să le ridice, dar Bogdan Tănasă a aflat de cazul lor și le-a construit o altă casă, în care să încapă foarte bine cu toții. A revenit și fata acasă, toți copiii merg la școală și au rezultate foarte bune, au apă curentă, baie, bucătărie și sobă cu calorifere. Donațiile au fost de 15.000 de euro, și proiectul a fost gata într-o lună și douăzeci de zile.Despre impactul pe care Bogdan l-a avut în viața lor și pe care încă îl are, familia spune că acum toți copiii merg la școală și sunt foarte motivați să învețe, să ajungă într-o zi să poată să fie și ei Robin Hood, ca Bogdan, să schimbe viața comunităților sărace.
“Nici primarul n-a făcut și nici n-o să facă atâtea pentru noi. Și știm că nu vrea mulțumiri, o face doar ca să ne fie nouă mai bine. Dar chiar și așa, n-avem cuvinte să-i mulțumim. Să-i dea Dumnezeu înzecit toată fericirea pe care o aduce zilnic în lume!”
CASA SHARE 6 (octombrie 2015)
Fenomentul CASA SHARE începuse să fie foarte celebru, televiziunile îi cereau să vină să le dea interviuri complexe, ziarele vuiau și oamenii îi trimiteau lui Bogdan informații cu zeci de cazuri, foarte multe dintre ele fiind tragice. Pe multe a trebuit să le refuze. Timpul fizic nu-i permitea să ajungă în tot restul țării.
Alaiul de îngeri
Dar cazul din satul Moreni, comuna Prisecani, l-a marcat. Încă îl strânge în spate când se gândește la cei doi copii, Ana de 10 ani și Ștefan, de 14. Mama lor i-a abandonat pe când erau încă mici. Au trăit cu tatăl până când acesta a fost arestat. Bunica i-a găzduit o vreme, dar n-au mai vrut să stea cu ea, îi bătea… Așa că au decis să locuiască singuri în casa lor părintească. Vizitându-i, Bogdan a vrut să le reconstruiască casa. Dar este pusă sub sechestru și nu a reușit decât să le refacă camera, un hol și o bucătărie, proiect care a fost făcut în cinci zile, cu 3000 de euro. Acum au măcar un mínim necesar.
“Bogdan Tănasă a fost ca un înger pe care ni l-a trimis Dumnezeu. Și și-a adus mai mulți îngeri cu el. Dave ne trimite în fiecare lună 600 de lei. N-am fi putut să ne susținem singuri, să ne cumpărăm de mâncare, caiete și cărți, dacă nu erau ei. Le mulțumim din toată inima!”
CASA SHARE 7 (noiembrie – decembrie 2015)
Tot în Popricani a aflat și despre drama unei mame care își creștea singură cei opt copii, din alocații și din muncă cu ziua. Aveau o casă din chirpici neterminată, cu două camere și dormeau toți pe două paturi. Impresionat de dăruința mamei, care ținea copiii curați și îngrijiți, Bogdan a decis că merită să fie un caz CASA SHARE și și-a anunțat prietenii de pe Facebook.
Oamenii au fost emoționați de situație și au donat 19.000 de euro. Timp de aproape două luni, familiei i-a fost construită o casă nouă, cu toate condițiile necesare, cu baie, bucătărie, sobă cu calorifere și apă curentă. Copiii au acum camerele lor, cu paturi duble și pereți pictați cu personaje din desenele animate de Irina Borșa, care a colaborat la toate casele Share.
Fapte, nu vorbe!
Copiii sunt veseli mereu, învață foarte bine, iar cei doi copii care rămăseseră repetenți anul trecut, au acum rezultate foarte bune.
“Anul trecut a fost foarte greu, rămăsesem fără putere. Dar tocmai atunci mi l-a trimis Dumnezeu. Deviza lui <Fapte, nu vorbe!> a fost adoptată și de copiii mei, care sunt mult mai muncitori și mai asumați. Faptul că a rămas în contact cu noi, că încă ne aduce canțarole (caserole) cu mâncare, că bucură copiii de ziua lor și oricând are ocazia, înseamnă enorm. Nu am cuvinte să-i mulțumesc. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui, familiei lui și tuturor oamenilor care ajută prin CASA SHARE! Ați schimbat viața în bine pentru atâtea suflete!”
CASA SHARE 8
(ianuarie – februarie 2016)
Următorea casă construită a fost în Vânători, comuna Popricani, tot în apropierea casei și fabricii lui, pentru că aici are cum să viziteze zilnic șantierul și să zorească muncitorii, ca la toate Casele Share de până acum. Drama fraților Ovidiu și Cezar Damian, cărora le-a luat foc casa, l-a impresionat pe Bogdan pentru că tocmai ceruseră un împrumut băncii ca să renoveze casa părintească.
Soția lui Ovidiu, Petronela, aflase că este însărcinată înainte de incendiu. Când banca a refuzat, binențeles, să le mai acorde încă un împrumut, femeia a spus că nu mai vrea să păstreze copilul, că n-au cum să-l crească printre ruine, din salariiile lor mici. Ea lucrează în Iulius Mall, la McDonalds, iar soțul Ovidiu la Spații Verzi, tot în Iași.
CASA SHARE le-a susținut cauza, oamenii au trimis donații, iar Bogdan le-a construit în 25 de zile o casă cu toate condițiile împărțită în două: jumătate e a soților, jumătate a fratelui Cezar. Au acum, înafară de camerele locuibile, două sobe cu calorifere și bucătărie. Valoarea investiției a fost de 9000 de euro, bani trimiși cu lacrimi de ochi de alte mame care o încurajau pe Petronela să nu avorteze, pentru că Dumnezeu va găsi o cale să se descurce. Și așa a fost.
Bogdan spune că dacă totul decurge bine cu sarcina și toate grijile și supărările nu au afectat-o, are de gând să le boteze el copilul.
“Bogdan zorea oamenii la treabă, era foarte aspru, dar altfel n-ar fi terminat așa repede. Locuim acum în casa noastră! Nu mai stăm pe la neamuri și ne-am recăpătat demnitatea. Ce a făcut omul ăsta pentru noi… Oare vom reuși să-i mulțumim în viața asta? Să-i dea Dumnezeu sănătate!”
CASA SHARE 9
(12 martie – 16 aprilie 2015)
Familiei Constantin, din satul Moinești, comuna Popricani, îi cădea acoperișul. Casa rămăsese moștenire de la bătrânii care o înfiaseră pe soție de la casa de copii. Era veche și pe jumătate dărâmată. Soțul lucra cu ziua pe cartofi și lemne, iar mama rămânea acasă, să îngrijească cei doi copii de patru și șase ani. Pe timp de iarnă, locuiau toate cele patru suflete în singura cămăruță locuibilă, unde aveau și soba la care mama gătea. Băiețelul familiei merge în clasa pregătitoare și este foarte talentat la matematică. Vine acasă și o învață și pe sora cea mică numerele și literele. Dar nu are rechizite suficiente ca să facă față zilnic la școală.
Bogdan a aflat de situația tragică a familiei și s-a interesat prin vecini dacă sunt oameni cinstiți și serioși. S-a consultat cu susținătorii Casei Share și au decis să le construiască o casă nouă și să le schimbe viața.
CASA SHARE 10
Situația copiilor din casele construite
Preocupat în primul rând de situația lor școlară, pentru că cea mai sigură metodă de a-i scoate din sărăcie este educația, Bogdan îi motivează cu vacanțe la munte și la mare, cerându-le la finalul fiecărui semestru carnetele de note. Binențeles că niciodată n-a lăsat vreun copil acasă, dar gandul că vor fi premiați cu adevărat pentru eforturile lor, îi face să fie mai silitori și mai ascultători acasă și la școală. Bogdan îi scoate la cinematograf, a organizat ca toți copiii caselor să facă cursuri de înot în fiecare sâmbătă și își amintește de zilele lor de naștere, când le duce tort și pizza.
E cu totul altfel când motivația este interioară. Vom vedea acești copii crescând mari și înțelepți și poate vor forma clasa politică care va schimba România din țâțâni, bine crescuți de grija părinților și a salvatorului lor.
Alte proiecte
- Salvarea bătrânei din Ciurea. Locuia într-o cameră în paragină, în propriile excremente, invadată de muște și purici. Nepotul ei recidivist trecea din când în când doar ca să o abuzeze și să-i fure pensia. Acum este internată la un azil de bătrâni, fiind foarte bine îngrijită.
-
Salvarea unui bătrân care mergea doar în mâini, din cauza unei invalidități căpătate în urma unui accident, când un tir a trecut peste picioarele lui. Trăia în condiții îngrozitoare, tot în propriile excremente, cu păianjeni și fum în casă. Până i-au renovat camera, Bogdan l-a dus la un hotel unde a făcut baie în cadă și i-au fost oferite haine noi. A exclamat atunci că s-a născut din nou. Acum are un cărucior de invalizi cu care se deplasează foarte bine, are rampă de acces în casă, toaletă nouă afară, iar tinerii din Bosânci i-au vopsit camera. Bogdan i-a cumpărat frigider nou și alimente și un aparat de radio de care este încântat. Se simte conectat din nou la lume.
-
Mario, băiețelul cu boala oaselor de sticlă, pe care Bogdan îl susține în vindecarea acestei cumplite boli. L-a trimis din bani proprii și cu mașina personală la București, la doctorul Ulici de la spitalul Alexandrescu. Între timp i-a fost renovată casa cu o cameră separată, ca bunica să nu mai doarmă în pat cu nepoții. A fost construită și o baie nouă cu toate utilitățile. Pe 9 mai o să fie operat primul picior și o să primească o tijă telescopică, ca osul să se poată dezvolta și să nu se mai rupă. Ulterior, va fi operat și celălalt picior.
-
Renovarea parcului din satul Propricani. Copiii de la CASELE SHARE s-au mobilizat alături de Bogdan şi au reparat, vopsit şi reamenajat parcul de joacă din sat uitat de ani de zile de autorităţi.