BRIKSTON

Categoria:
Etichete:

BRIKSTON pune umărul la construirea Casei Share numărul 10BRIKSTONE Mai rezistenta decât prevede legea

  În luna aprilie a acestui an am avut bucuria de a veni în sprijinul unei i nițiative locale de ajutorare a unei comunități afectate de sărăcie și lipsa locuințelor. Casa Share ne-a chemat alături de ei în efortul de a ridica Casa Share numărul 10, de care urmau să beneficieze mai multe persoane. Sunt situații neprevăzute care pot deturna o viață. Din nefericire pentru bunica Elena din satul Borșa, comuna Vlădești, un incendiu a făcut ca ea să rămână la 85 de ani fără casă. Cazul ne-a impresionat și nu am ezitat să sprijinim inițiativa socială a acestei organizații condusă de Bogdan Tănasă. BRIKSTONE at work Cu ajutorul cărămizilor BRIKSTON, casa în care vor locui bunica Elena dar și o mamă împreună cu copiii ei, a fost ridicată și este astăzi aproape terminată. Prin eforturile noastre comune putem ajuta aceste cauze sociale importante și doar în acest fel, prin implicarea fiecăruia dintre noi, vom ajuta comunitatea să devină puternică, unită și atenă la nevoile celor mai puțin norocoși dintre noi. Suntem mândri că prin resursele pe care le-am avut la dispoziție am putut influența destinul unor oameni și le-am redat speranța. Vom continua să ne aducem aportul la comunitatea județului din care facem parte pentru a construi o societate așa cum ne-o dorim: mai bună, mai altruistă și care își asumă responsabilitatea ce îi revine. Bătrânica ELENA de la CASA SHARE 10 BRIKSTON CONSTRUCTION SOLUTIONS SA are în spate o experienţă de 47 de ani şi un număr de peste 200 de angajaţi, fiind recunoscută pe piaţa de profil pentru calitatea superioară a produselor sale, gama diversificată oferită şi rezistenţa la compresiune a materialelor pentru zidărie. Compania cu sediul în Iași este unul dintre principalii jucători ai pieței românești de materiale pentru zidărie și finisaje. Află mai multe pe http://www.brikston.ro/
1 Comments for : BRIKSTON
    • Maria Bogdan
    • 6 august 2017
    Răspunde

    Domnule Bogdan Tănasă,vă FELICIT! pentru toate acţiunile dvs. Meritaţi aceste felicitări şi sunt convinsă că nu sunt singura persoană care face acest lucru.În imaginile cu noile case,pe care le construiţi, am remarcat un lucru plăcut: este arborat tricolorul.Vă FELICIT! din nou.Chiar şi pe această pagină este tricolorul,sus şi jos. Vă FELICIT! Se spune că: dăruind vei dobândi! Doamne ajută! AŞA SĂ FIE!

Lasa un comentariu

Casa Share Schimba Vieti!
Aici puteti face donatii!