Casa Share numărul 13

CASA SHARE 13 Am încheiat anul 2016 cu mare bucurie în suflet, reuşind să ridicăm şi să dăm în folosinţă 6 case. Astfel pe 23 decembrie în pragul sărbătorilor de Crăciun am înmânat cheile la Casa SHARE numărul 13, în sat Medeleni, comuna Golăiești, Iaşi. Este vorba de o mamă singură care-şi creştea cei 5 copii întrun bordei de pământ, undeva pe un câmp! Merită tot efortul nostru, zilnic ea duce şi aduce copiii cu căruţa la şcoala aflată la 4km distanţă. Ea creşte animalelele, ea bate cuie, ea face totul pe lângă casă. Pe 10 noiembrie ne-am apucat să le construim o casă nouă, am depus eforturi maxime ca să o terminăm până de Crăciun şi în 43 de zile Moşul a venit cu cheile de la noul lor cămin. Pe lângă case, am reuşit să ajutăm brătâni care locuiau sub cerul liber, să trimitem copiii la mare, la munte, să-i pregătim de şcoală cu toate cele necesare. Oameni buni şi faini, din adâncul inimii noastre şi a tututor copiiilor pe care i-am salvat, NOI toţi împreună, vă mulţumim !!! Pozele şi faptele vorbesc. Pe 20 decembrie, Casa SHARE a împlinit 2 ani!
2 ani de CASA SHARE !La Mulți Ani CASA SHARE !! Postat de Casa Share Joi, 20 Decembrie, 2016
Cei care puteţi în continuare să ne susțineți, vă atașez un formular de redirecționare a celor 20% din impozitul pe profit la firma dumneavoastră. https://goo.gl/d4VLsI De asemeni, cei care sunteţi angajaţi puteţi redirecţiona 2% din impozitul încasat deja de statul român în 2016 către Asociaţia CASA SHARE prin completarea şi trimiterea prin poştă a formularului de aici: https://goo.gl/WZbi00 NOI toţi, împreună schimbăm vieţi!

O casă ridicată din lut în care locuiau 6 sufleteTrasarea primelor măsurătoriRoxana, mezina familiei era curioasă. Mulţumim nea Vasile!Fiecare casă începe cu prima lopată!    Familia Turcu, Marian, Robert, sunteţi români adevăraţi! Mulţumim!   Cum arăta înăuntru, în vechea casă din chirpici    Soba duduie!! Unde e foc, e viaţă!Buying, carrying, helping! Thank you Dave!!    Always, doing the hard work! Thank you Dave!!     Thank you David, for all of your great support!   Moş Crăciun i-a lăsat sacul lui Bogdan!Dacă iese fum, e de bine!   Casa nouă şi casa veche! Oare care rezistă mai mult?   Cu familia în camera copiilor!Thank you Dave !! Again & again.... respect mate !   Together, we are changing lives!   Mulţumim Free Mioriţa! Respect Iulian Angheluţă că aduci lumină în casele celor uitaţi de socitate!Mândri că suntem români. Steagul nu lipseşte de la nici o Casă SHARE!   Noua casă, gardul şi poarta alături de vechea casă   Aşa arată noua casă după ce a fost finalizată! Aşa arată camera copiilor acum!La mulţi ani, CASA SHARE 13! 23 decembrie 2016. Mulţumim Charlotte!Pictăm pereţii ca să aducem un strop de bucurie copiilor. Mulţumim Diana!

Niciun comentariu publicat.

Lasa un comentariu

Casa Share Schimba Vieti!
Aici puteti face donatii!
EUR


Casa Share Schimba Vieti!
Aici puteti face donatii!